Dacă nu știți ce să faceți în vacanță sau concediu, o idee bună pe care v-o recomand este o excursie cu autocarul. Exact acest lucru am făcut și noi vara aceasta când ne-am hotărât ca în timpul concediului să plecăm într-un circuit cu autocarul prin Europa.
Astfel am ajuns să călătorim împreună cu cei de la Paralela 45 prin câteva țări europene, într-un circuit numit "Capitale Imperiale". Acest circuit a presupus vizitarea a câtorva orașe europene ce o dată au fost "Capitale Imperiale".
Iar Viena a fost una dintre aceste orașe de destinație pe care le-am vizitat. Nu a fost prima capitală vizitată după cum vă închipuiți, a fost defapt penultima, dar am decis să vă povestesc despre această excursie într-o altă ordine.
Astfel vizitarea Vienei a avut loc spre final de excursie și a început printr-un mic tur cu autocarul prin celeabra capitală, timp în care un ghid local ne-a prezentat orașul.
Cum și ce este defapt Viena?
Grandoare imperială, muzică, edificii superbe, palate minunate, baluri şi catedrale impunătoare. Aşa se poate caracteriza în câteva cuvinte Viena – inima vechii Europe – care este în acelaşi timp şi oraşul marilor compozitori Mozart, Beethoven şi Strauss.
Viena, capitala Austriei, este o metropolă cu un farmec, fler și armonie unice în întreaga lume. Orașul care se laudă cu o infrastructură de invidiat, este curat, sigur și asigură toată inspirația de care ai nevoie pentru a descoperi această parte minunată a Europei.
Orașul a fost secole la rând capitală imperială și reședință a familiei imperiale de Habsburg, ceea ce a dus la dezvoltarea sa ca unul dintre cele mai importante centre culturale și politice ale Europei. Cotat fiind drept al patrulea oraș pe plan mondial, cu o populație pe atunci de două milioane de locuitori, Viena era depășită doar de Londra, New York și Paris.
Centrul Istoric al Vienei este bogat în arhitectura impresionantă ce poate fi admirată pe clădiri, monumente istorice și chiar în parcuri. Viena este un important centru politic internațional (datorită neutralității postbelice a Austriei și situării în partea centrală a Europei), unde își au sediul organizații de primă mărime, ca: Organizația Națiunilor Unite (ONU), Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și alte diverse agenții, între care: Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Această agenție își are sediul, alături de cel al ONU, într-unul dintre complexele așa-numitului centru UNO-city, aproape de Dunăre.
Turul cu autocarul nu a durat foarte mult, dar am trecut prin câteva zone de interes ale orașului și am putut admira orașul și arhitectura acestuia. Finalul turului a fost la marginea de nord a zonei Innere Stadt, care este și centrul vechi al Vienei, înconjurat de grandiosul bulevard Ringstrasse, iar de acolo am plecat la pas într-un tur pietonal al acestei zone.
Oprirea principală a fost la Catedrala Sfântul Ștefan.
Situată în inima centrului istoric al Vienei, catedrala închinată primului martir creștin, Catedrala Sf. Ștefan (Stephansdom) este sufletul orașului. Deși a fost construită pe acest loc cu paroximativ 800 de ani în urmă, clădirea actuală este în general în stil gotic târziu, singurele fragmente care au rămas din biserica inițială în stil romanic fiind Poarta Giganților și Turnurile Păgânilor. Fiind distrusă în mare parte în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, catedrala a fost restaurată datorită eforturilor întregii națiuni.
În cripta de sub altarul principal sunt depuse urne cu organele interne ale unor membrii ai familiei Habsburg. Alte părți ale corpurilor sunt păstrate în alte locuri din Viena.
Amvonul din nava principală este decorat cu portrete ale celor patru Părinți ai Bisericii. Odinioară Poarta Singer era intrarea rezervată băraților. Sculpturile superbe înfățișează scene din viața Sf. Pavel și a ducelui Rudolf al IV-lea Fondatorul.
Această catedrală în stil gotic este una dintre monumentele de referință ale Vienei, cu turlele sale scheletice și acoperișul îmbrăcat în țiglă viu colorată. Catedrala se întinde pe o lungime de 107 metrii, iar cel mai înalt turn dintre cele patru ale sale este turnul sudic, care măsoare în jur de 136 de metrii înălțime.
Chilia din turn este accesibilă urcând 343 de trepte, de unde se deschide o panorama deosebită asupra Vienei. Tot aici sunt atârnate în total 13 clopote. Însă cel mai cunoscut clopot, Pummerin se află în turnul nordic cu o înălţime de 68 de metri. Acesta este al doilea cel mai mare clopot bisericesc funcţional cu balans liber din Europa. Acoperişul Catedralei Sf. Ştefan este decorat cu ţigle colorate ce formează vulturul imperial cu două capete, precum şi stemele oraşului Viena şi ale Austriei.
După vizitarea catedralei am avut o oră și jumătate timp liber pentru explorări individuale sau pentru a cumpăra suveniruri, timp de care am profitat pentru a ne cumpăra câteva mici suveniruri, dar mai ales pentru a mânca celebrul Șnițel Vienez și a bea un Cappuccino Vienez, pe care vi le recomand și vouă să le încercați.
Mai departe am continuat cu turul pietonal până înapoi la autocar, traseu prin care am avut prilejul să mai vizităm și alte monumente cum ar fi:
Coloana Ciumei din Viena
Una dintre cele mai cunoscute și proeminente sculpturi din Viena este Coloana Ciumei. Acest monument baroc situat în centrul orașului Viena, pe strada centrală numită Graben, a fost ridicat întrucât în anul 1679 Viena a fost dominată de cea mai mare epidemie de ciumă. Atunci au murit peste 76.000 de oameni. A fost o luptă foarte grea pentru a scăpa de ciumă, iar Viena a fost îngenunchiată în acea perioadă, deși s-au creat numeroase spitale pentru tratarea bolii.
Împăratul Leopold I a dorit să evidențieze terminarea acestei perioade printr-o sculptură. Printre alții și artiștii Tobias Kracker și Johann Bendel au contribuit la realizarea monumentului ce a fost inaugurat în anul 1693. Inițial coloana era realizată din lemn, însă cu timpul acest lucru a fost modificat.
Astăzi putem vedea monumentul care este este din cărămidă, marmură și alte astfel de materiale. Nu cred că în prezet este vreun turist care să treacă pe lângă acest monument fără să facă o fotografie. După ce în Viena a fost ridicată această scultură, semn că ciuma dispăruse, în întreaga țară au început să apară astfel de monumente în stil bacoc. Coloana Ciumei are simboluri religioase înscripționate pe ea. dar și mulțumiri aduse împăratului Leopold I.
Biserica Sfântul Petru din Viena
Conform legendelor, Biserica Sf. Petru, sau Peterskirche, una dintre cele mai vechi din Viena, a fost fondată în anul 792 de Carol cel Mare, așa cum sugerează un basorelief în marmura depe fațadă: Carol cel Mare așezând crumea, de Rudolf Weyr. Aici a fost ridicată o bazilică romană încă din secolul al XII-lea. Actuala biserică barocă a fost construită în secolul al XIII-lea după proiectul lui Gabriele Montani. Forma sa finală se datorează lui Lukas von Hildebrandt, care i-a dat și splendida cupolă patinată, vizibilă din întregul district.
Kohlmarkt
Kohlmarkt este o stradă comercială situată în primul district al Vienei, Innere Stadt. Ea se extinde din Michaelerplatz până în Graben și ca urmare a situării aici a unui mare număr de magazine de bijutierii și de articole vestimentare și de încălțăminte ale marilor creatori din domeniu este considerată o stradă a cumpărătorilor de lux din Viena.
Istoria străzii Kohlmarkt datează încă din timpurile existenței castrului roman Vindobona, a cărui poartă de sud-vest, viitoarea Peilertor, ar fi fost situată pe locul unde se întinde astăzi Kohlmarkt. În 1255 și 1304 ea a fost menționată ca Witmarkt, apoi în 1314 și 1352 sub numele de Kohlenmarkt. Numele provine de la utilizarea sa inițială ca un spațiu de vânzare a cărbunilor. După construirea Palatului Imperial Hofburg, situarea Kohlmarkt în apropierea reședinței imperiale a favorizat stabilirea acolo a meșteșugarilor de produse de lux. Întrucât punerea în aplicare a planurilor de amenajare în stil baroc a aripii Michaelertrakt a castelului, Kohlmarkt a devenit o arteră principală a centrului orașului.
Muzeul Sisi
Frumoasa şi celebra împărăteasă Elisabeta a devenit un adevărat cult pentru austrieci. Elisabeta a rămas în cultura populară drept acea împărăteasă frumoasă și aclamată de toți. In Muzeul Sisi din Apartamentele imperiale de la Hofburg se poate compara realitatea cu mitul. Printre punctele de atracție se numară obiectele personale ale Elisabetei, precum și renumitele portrete ale frumoasei împărătese.
Centrul expoziţiei este dedicat vieţii private a Elisabetei; revolta ei împotriva ceremoniilor de la curte, refugiul ei într-un cult al frumuseţii, obsesia ei de a fi zveltă, performanţele ei sportive și poezia plină de efuziune.
Din păcate noi nu am mai avut timp să vizităm muzeul, însă i-am făcut doar un tur pe exterior, de unde am putut admira arhitectura admiratoare a muzeului care te pot cuceri instantaneu, iar muzeul va rămâne un obieciv de vizitat pentru data viitoare.
Statuia lui Franz Joseph I
După ce am trecut prin Muzeul Sisi, am ajuns în curtea din spatele muzeului, unde am putut admira statuia lui Fraz Juseph I.
Franz Joseph I al Austriei (în română Francisc Iosif I), a fost: împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe al Transilvaniei, marchiz al Moraviei, mare voievod al Voievodatului Serbia etc. din 1848 până în 1916.
Domnia sa de 68 de ani a fost a patra ca lungime dintre domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței, a reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit și a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului.
Statuia Prințului Eugen
Eugen de Savoia-Carignano, sau Eugeniu de Savoia, cunoscut și ca Prințul Eugen, a fost unul din cei mai străluciți feldmareșali ai Sfântului Imperiu Roman. Lui i se datorează, în bună măsură, ridicarea Austriei ca mare putere în cadrul Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, iar apoi, întărirea poziția hegemone a Țărilor Ereditare Austriece (ale Casei de Habsburg) în plan european.
Palatul Hofburg din Viena
Timp de mai bine de 600 de ani, Hofburg a fost reședința suveranilor austrieci. De-a lungul timpului, a fost dezvoltat ajungând unul dintre cele mai importante centre din istoria europeană. De aici au condus Habsburgii începand cu secolul al XIII-lea, la început ca domnitori ai ținuturilor austriece, din anul 1452 ca împărați ai Sfântului Imperiu Roman, și în final ca împărați ai Austriei din anul 1806 până la sfârșitul monarhiei in anul 1918.
Inițial o fortareata din secolul al XIII-lea, Hofburg a fost extins de fiecare împarat. Complexul asimetric se întinde pe o suprafață de 240.000 metri pătrați și este împărțit în 18 aripi, 19 curți interioare și 2.600 de camere în care aproape 5.000 de oameni înca mai lucrează sau locuiesc. În camerele de la Hofburg, de-a lungul secolelor, Împăratul Iosef al II-lea a pus la punct programul revoluționar al reformei, congresul Vienei s-a întrunit, au fost ținute recepții și baluri impresionante iar Împăratul Franz Iosef a primit în audiență oameni de seamă.
Astăzi, aici se află birourile președintelui federal, ale miniștrilor și cel al secretarului de stat al Austriei. Hofburg găzduiește și o parte din Biblioteca Naționala a Austriei.
Cu acest final obiectiv s-a încheiat și turul prin Viena, unde am descoperit locuri și lucruri mininate și interesante, iar mai departe ne-am îndreptat spre următoarea destinație, spre care vă voi povesti în blogurile viitoare.
Vă mulţumesc că aţi urmărit acest articol şi fotografiile făcute în excursie, și vă învit să urmăriți și celelalte părți ale poveștii "Capitale Imperiale".
Vă invit totodată să urmăriți și celelalte articole ale mele.
Un articol foarte interesant și aflasem niste lucruri despre care nu stiam...Felicitari si cat mai multe articole.
Felicitări! 👍