top of page
  • Poza scriitoruluiAndrei

Clacă în Bucovina. Am uns căsuțe cu lut la Bilca!

Un nou eveniment Bucovina Brunch / Clacă în Bucovina a avut loc weekend-ul acesta ce a trecut. De data asta a avut loc în satul Bilca, unde voluntari de prin împrejurimi s-au adunat să îmbrace cu lut două căsuțe și un grajd.


Gazdele evenimentului, Ambulanța Căsuțelor Bucovinene și Clacă în Bucovina au invitat voluntari de pretutindeni pentru a lua parte la acest eveniment de voluntariat și pentru a da o mână de ajutor la ungerea căsuțelor cu lut. Acestea căsuțe au fost salvate și urmează a fi reconstruite și transformate în ateliere de draniță.


Iar cum nu m-am putut abține de la o asemenea activitate, mi-am facut și eu prezența la eveniment unde am fotografiat și am muncit alături de oameni frumoși și m-am uns cu lut din cap până-n picioare.


Evenimentul a avut loc sâmbătă, 7 Mai, și a început de la ora 10 dimineața, dar bineînteles că am ajus ceva mai devreme, fapt ce ne-a oferit mie și prietenei timp să explorăm împrejurimile. Am fost primiți cu drag într-o locație fabuloasă și liniștită, unde copii se jucau, iar oițele pășteau, iar la intrare se mai afla o căsăță de o superbitate de nedescris ce am reușit să o fotografiez.


Am avut timp să vizităm întreaga locație unde se va lucra, dar să fi fotografiez împrejurimile.


După ce toată lumea s-a adunat la locația evenimentului, a avut loc o scurtă prezentare făcută de Iosif Cirstean și Magda Gradinariul (gazdele evenimentului) a proiectului și a treburilor ce trebuiau facute, s-au împărțit sarcinile și apoi toată lumea a trecut la treabă.


Prima etapă a fost călcatul lutului în picioare. Bărbații au pregătit lutul, după care fetele și femeile și-au dat jos încălțările și s-au apucat să calce cu picioarele goale lutul amestecat cu apă și cu fân pentru ca apoi să fie întins pe pereții căsuțelor. S-a dansat și s-a făcut horă în lut.


Următoarea etapă a fost unsul căsuțelor cu lut. Când lutul a fost călcat îndeajuns de bine, acesta era încărcat și cărat pe patașcă către căsuțele la care se lucra. Acolo, lutul era practic "izbit" de pereți. Cei ce se ocupau cu unsul căsuțelor luau lutul în mână și îl azvârleau cu putere în perete, după care îl întindeau să iasă uniform, și astfel pereții căsuțelor erau izolați cu lut.


Bineînțeles, toată această muncă a fost răsplătită cu sarmale bune și cu pâine fierbinte făcută la cuptor în acea zi, iar oamenii s-au putut delecta cu asemenea bunătăți, după care s-au apucat iar de treabă.


Munca a fost dusă la capăt cu succes, iar până la finalul zilei căsuțele și-au primit noua haină de lut.


A fost plăcut și voi mai participa cu siguranță la astfel de evenimente. Dacă doriți, sunteți bineveți și voi oricând la astfel de evenimente Bucovina Brunch / Clacă în Bucovina.


Vă mulţumesc că aţi urmărit acest articol, şi vă invit să le urmăriți și pe cele de la Putna.

Sper că v-au plăcut fotografiile mele de la eveniment.

Vă invit să mă urmăriţi şi pe facebook şi instagram.


Cu mare drag, Andrei!

502 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page