Revin cu un nou album de fotografii făcute cu telefonul. De data asta și cu un upgrade. Fotografiile sunt făcute cu un Huawei P20 Pro, un telefon ce a ridicat mult ștafeta în ceea ce privește fotografia cu telefonul.
Acesta este echipat cu 3 camere de mare rezoluție pe spate, și o camera frontală. Nu am să vă vorbesc de specificațiile tehnice ale telefonului, le puteți găsi pe orice magazin online (ex: emag.ro).
Însă pe lângă camerele performante, acesta are și un soft foto foarte bine închegat, care își face treaba minunat. Poți face fotografii excepționale în modul auto, sau chiar modul pro, unde ai control asupra unor setări precum timpul de expunere, sau ISO, balansul de alb, ect, și chiar poți fotografia RAW. Pe lângă asta, mai are și alt moduri interesant precum portret (creând un efect bokeh interesant în spatele subiectului), alb-negru, slow-motion, sau chiar Time lapse. Iar pe parte de filmare, acesta filmează pana la 4K.
În ziua de azi marile companii de telefonie mobilă se luptă să scoată pe piață telefoane cu camere foto tot mai bune, și tot mai multe, unele având în dotare și 4 camere pe spate, iar în curând ma ne putem aștepta să aibă 5 sau 6 camere.
Într-adevăr, acestea sunt o necesitate, fiind un "instrument" mereu la îndemână, fie ca ești fotograf profesionist, sau doar pasionat. În orice moment poți da peste un subiect bun, scoți telefonul, încadrezi și fotografiezi. Și se găsesc și numeroase aplicații de editare, unele foarte bune, cum sunt Snapseed sau Lightroom mobile. Acestea 2 le folosesc și eu și sunt mulțumit de ele. Le folosesc mai mereu pentru a-mi edita fotografiile făcute cu telefonul.
După un an de zile de când am acest telefon, Huawei P20 Pro, sunt foarte mulțumit de el, pe partea de fotografie. Toate cele 3 camere de pe spate îs fac bine treaba, fotografiile ieșind minunate, având contrast și culori superbe.
Vă las în continuare să urmăriți colecția mea de fotografii făcute cu acest telefon și sper să vă placă.
Vă mulţumesc că aţi urmărit acest articol. Vă invit să urmăriți și celălalt articolul legat de fotofrafia cu telefonul, dar și celelalte articole ale mele. Vă invit să mă urmăriţi şi pe facebook şi instagram.