top of page
  • Andrei

Bucovina Brunch - Putna. Povestea continuă.


Bucovina Brunch a revenit anul acesta cu un nou eveniment, din nou la Putna.

Ce este Bucovina Brunch? Este un proiect ce presupune o serie de evenimente de socializare în locurile ascunse ale Bucovinei, ce combină experienţa culturală cu cea gastronomică.

Vă mai amintiți de povestea casei Aionițoaie? În anul 2011 aceasta a fost găsită de câțiva studenți de la Universitatea Stefan Cel Mare din Suceava în cadrul proiectului Salvează Satul Bucovinean - Adoptă o casă, iar ultima dorință a proprietarei a fost ca această casă de devină un muzeu. Această dorință va deveni realitate dadorită lui Pascal Garnier - Agence Tara Autentica din Putna, inițiatorul acestui proiect.

Anul trecut Casa Aionițoaie a fost demontată și mutată într-o nouă locație. Puteți urmări articolul de anul trecut să vedeți cum a fost.

Anul acesta, într-un nou eveniment Bucovina Brunch, Casa Aioanițoaie va fi reconstruită. Aceasta va fi amplasată în curtea Casa Muzeu din Putna, în spatele acesteia. Voluntarii s-au adunat de dimineață, iar după prezentarea proiectului aceștia au început munca la unul dintre cele două ateliere din cadrul evenimentului.

Curățirea și inventarierea obiectelor textile și a mobilierului casnic. Și curățenie generală în Casa Muzeu.

Șantierul de reconstrucției a casei (Ritual de începere a construcției casei; Montarea primei bârne de lemn din casă; Munci de șantier).