De sărbătoarea Paştelui, în a doua zi, la Gura Humorului, a avut loc un mic festival ce a adunat pe esplanada Muzeului Obiceiurilor Populare în jur de 40 de participanţi, tineri şi bătrâni, din oraş şi împrejurimi, pentru a-şi expune cele mai frumoase coşuri pascale. Ei au avut o misiune: să pregătească cel mai bun şi cel mai frumos coş de paşte, cu preparate şi bunătăţi pregătite doar în gospodăria proprie (ouă roşii, pasca, cozonaci, drob de miel, preparate din carne, prăjuturi şi multe altele). Şi desigur, să vină la eveniment îmbrăcaţi în costum popular.
Micul festival a început cu o slujbă religioasă susţinută de preoţii parohiilor locale şi sfinţirea coşurilor, iar mai apoi după jurizare, publicul a putut degusta bunătăţile din coşurile pascale ale participanţilor.
După ce s-a încheiat degustarea preparatelor, a urmat un recital de muzică populară şi dansuri populare de artişti şi ansambluri din Bucovina.
Vă invit să vizionaţi şi fotografiile făcute de mine la Sărbătoarea coşurilor pascale!
Sper că v-a plăcut acest articol şi fotografiile făcute de mine. Dacă da, vă ro să-i daţi un share mai departe, şi desigur, să mă urmăriţi pe facebook şi instragram.
Vă urez un paşte fericit, şi sper că această sărbătoare sfântă v-au întărit încrederea şi speranţa. Hristos A Înviat!